Va mai amintiti de mirosul de iarba proaspat tunsa? Nina Costea viseaza sa il simta in nari dimineata cand iese din casa. Nina are Toane locuieste la casa si e una dintre putinele dar fericitele persoane care nu stau inchise intre patru pereti gri. Bucurestiul ei verde e impanzit de nuferi, de benzi pentru biciclete si plimbari desculte pe trotuare impanzite de iarba.

Mi-am petrecut 35 de ani din viață printre betoane, timp în care nu m-am gândit niciodată cum ar arata locurile din jurul meu dacă eu aș fi  arhitectul. Blocurile ar fi la fel de înalte, șoselele la fel de late, trotuarele la fel de înguste și pistele de biciclete la fel de inexistente? Dar iarba, iarba ar fi tot atât de greu de găsit?

M-ați pus azi în postura de a reflecta la asta și o să-mi las imaginația să zburde, chiar dacă ceea ce-mi doresc, nu poate fi pus în practică niciodată.

Aș vrea un oraș  în care clădirile să aibă maxim 4 etaje, iar subteranele să fie pline cu parcări. Mi-aș dori ca trotuarele să fie măcar jumatate gazon,  pe care sa putem merge uneori desculți, cu sandalele în mâini. Pe cealaltă jumătate de trotuar aș scrie din loc în loc chestii amuzante pe care cei care merg cu privirea în pământ să le poată citi.

Aș vrea ca bicicletele să nu circule pe trotuare, ci să aibă banda lor, bine delimitată, pe șosele. Atunci  le-am folosi cu toții mult mai des, pe ele, dragele biciclete, și n-ar mai fi atât de multe mașini pe străzi și nici aglomerația din autobuze n-ar mai exista.

La prânz  ar fi frumos ca oamenii să iasă din birourile lor cu aer condiționat și să-și găsească fiecare un loc la umbră, undeva pe iarbă, unde să-și mănânce prânzul, unde să poată atinge pământul,  de unde să-și poată lua energia pentru ce urmează. Aș vrea ca tristețea să dispară de pe chipurile oamenilor din orașul meu și cele mai importante ședințe din companii să se țină la iarbă vede.

Bucureștiul imaginat de mine ar fi desenat cu verde pe hartă și plin de flori. Mașinile aproape că nu s-ar  vedea de atâta frumusețe. Bucureștiul meu ar avea nuferi, nuferi adevarați,  nuferi vii.

Mi-aș dori ca fiecare casă să aibă în față o grădină cu flori, iar magnoliile să împânzească bulevardele.  Fântânile arteziene să nu fie doar în centru, Dâmbovița să nu fie murdară și cerșetorii să aibă de lucru. Mi-ar placea ca dimineața când ieșim din case, orașul nostru să miroasă a iarbă proaspăt tunsă.

Și-aș mai vrea ca oamenii să prețuiască toate astea.